Ce mir să îți aștern pe frunte, ce nobile
parfumuri mirosul să îți îmbie, ce culori să
aștern peste lucruri ca atingerea ta să
nu le consume fără nicio urmă.
Numai un invizibil praf rămâne ca
dovadă, destrămată dâră, precum pecetea
melcului pe frunză din grădină, iată, sub
lumină se destramă cuvinte, se desfoiesc
copacii și păsări mor arzând în zbor,
nicio milă, nicio iertare, doar spiritul
prefacerii tronând deasupra pregătește
viitoarele jerbe în sublimu-ți altar,
tu, nestatornică Nefacere cu care încep
și se termină toate cele rânduite și nerânduite,
dar nevăzut spre un liman al liniștii.