această poezie nu poartă semnătură
sunt doar un scrib nostalgic mă scrie ea pe mine
sub formă de scrisoare a pierderii de sine
lemn implorând cenușii o ultimă arsură

iar între ea și mine secunda e tardivă
sunt pe de-a-ntregul prinsă aici între cuvinte
un surd care percepe concert de muzici sfinte
aflând în sunet starea de om definitivă

de-ați ști cum e să luneci din moarte în neant
mă rupe poezia de oameni și de viață
precis e o femeie geloasă hrăpăreață
și eu în altă viață precis i-am fost amant