Ziua scurtă își pitește
Fața după dealul mare,
Curtea-n taină se golește
De găini duse-n hambare.

Dar în casa moșnegită
Fără prispă și ulucă,
Focul arde-adânc sub plită,
Și miroase-a fum și nucă.

O zăresc prin geamul rece,
Gârbovită și precară,
Frământând un timp ce trece
Mai încet în lunga seară.

Parc’-aude pași în curte?
Nu-s decât vânturi deșarte,
Și punând pe plită turte,
Gându-i zboară iar departe.

Unde-or fi dragii bunicii,
Nepoțeii și feciorii?
Au plecat ca toți calicii
După vise iluzorii.

Speră că o să-i revadă
Și le coace turte fine,
Dar prin munții de zăpadă,
Nici un suflet nu mai vine.


25 Decembrie 2008