decâte ori ai trimis un gând
să-mi mângâi sufletul bonlav?
deși tu nu știai nimic
eu atingeam rugile din obrazul tău
când tu dormeai și nu știai
că eu încercam să-ți alin
toată durerea și neliniștea
care le-ai strâns într-o viață
fără cuvinte și poate am greșit,
căci dacă erau mai multe cuvinte
azi ai fi știut că lumea mea ești tu.
lumină cauți când întunericul vrea
să devină rege peste regatul tău
și strig,dar strigătul meu rămâne mut
nu poate prinde viață dacă,
tu nici acum după ani nu înțelegi
aluantul din care ne-ai plămădit pe fiecare.
și am ales tăcerea până când
sufletul meu se va însănătoși
până când nu voi mai simți
că suferința îmi sfâșie nemiloasă
toată trăirea ,toată ființa
dar tu nu vei ști.
eu însă voi aștepta.