există un lucru pe care îl faci din proprie inițiativă
faptul că te gândești la mine
sunt singurul tău gând care nu te ține
în lanțuri
pentru că ai devenit sclavul scrisului,
al gândurilor fără margini
/crezi că ai să mori până să afli pe ce drum să o apuci/
mă gândeam să-ți creionez drumul
și să devin calea ta spre
cunoaștere
/nu știu cum va arăta/
de ziua ta stăteai în pat și te gândeai
că nu era nimic viu pe lângă tine să-ți zică un la mulți ani
și ai ieșit în oraș
te-ai așezat la o masă
cu o carte în mână, citind
/din când în când îți mai ridicai privirea/
către ei
și îi surprindeai râzând
erau atât de bucuroși încât
/te-au făcut să suferi/
nu pentru că tu erai singur, acolo
pentru că ei au ales să se separe de restul
și noi am ales suferința
pentru că ea unește
mă separ de ei, ca să sufăr cu tine
acum scrii despre lanțuri fără să te zbați
ai ajuns să te sperii pe stradă
pentru că ne aflăm într-o continuă separare
nimeni nu salută, nimeni nu te cunoaște
ei așteaptă ca tu să faci mereu
primul pas
/în interiorul tău crește o tumoare/
crezi că cineva ar trebui să ți-o extirpe
cum ar fi ca tu să te transformi în acel cineva
să nu ajungi să regreți că nu ai făcut ceva
într-un moment sau altul
pentru că ți-ai măcina singur vitalitatea
și tot nu vrei să te înveselești
pentru că te-au spart deja în mii
de bucăți
/acum/
ești sticlă pisată