din umeri mi se ridică două stoluri
de păsări
migratoare
pasionate de trasat linii și cercuri
câteodată formează cu arca din capul meu
cruci și semiluni
stele cu șase unghiuri
în arca mea geme o femeie-n travaliu
nu e prima sa naștere nici nu va fi ultima
o dată a născut un munte o să vă mirați
dar chiar așa a fost
a doua oară a născut o sabie
atât de lucioasă parcă era ruptă din soare
nerăbdător sunt
abia aștept să mă nască și pe mine însumi
să mă așeze lângă frații mei alaptându-mă
până mi se vor întoarce stolurile în umeri

sunt regele apei acum
la comanda mea i se mișcă valurile
când obosesc o usuc bătând din palme doar
o transform în mormânt și mă înfig în el
iar mâna dreaptă o ridic deasupra
ca un epitaf pe care scrie Dumnezeu
un epitaf cu vârful necuibărit încă...