A ta înțelepciune îmi taie răsuflarea
cum acul de albină ucide-un elefant,
și când mai strigi spre mine, mă sting tăcut ca boarea
ce scade-n bâzâitul unui bondar pedant.

Te-ascunzi în stupi de aur, te crezi mai petulant?
Cunoști orice în lume, stăpân ești peste zarea
întinsă, și pe toate le-aduni cu-al tău liant,
găsind că ai la mână esența și culoarea?

Un impostor de clasă! doar le mânjești sudoarea
mai greilor în spirit; ce iz irelevant
ridică-a ta asprime - ți-e slabă încruntare,

dar chiar de mintea-ți pare lumină de savant,
te vâd în neputința ce-ți crește micșorarea,
și-n zumzete pierdute ajungi mai enervant.


05.12.2008