ai stat vreodată pe pământul gol
cu sângele trimis rostogolit
de jur împrejur
până dincolo de culmea albă
unde corbii cunosc
nehotărârea ta
și-o tocmesc pe dangătul
clopotelor de argint
e cel mai de taină....

ai lăsat uneori
în cutia milei
un cântec de amăgit zilele
pe care nu le cunoști
dar le presimți înainte de culcare
săruturi de fum
sau judecăți amare
tu dai totul
dar știi că e puțin
e cel mai cuminte....

te-ai simțit și tu
ca un prunc în uter
fără să știi dacă ești
bărbat sau femeie
doar un petic murdar de tavan
care-ți astupa răsuflarea
ca un nor de vată
Dumnezeu un străin
desculț pe o stradă fără capăt
toate casele identice
toate porțile ferecate
e cel mai aproape...