intru în metamorfoză adânc în noiembrie
până îți iau inima de tot
m-aș putea transforma într-o șopârlă care năpârlește
cu pielea lasătă în urmă ca o coadă de cometă
numai că eu iau pielea ta
=
îți port la gât o hematie tristă
nimeni nu-și dă seama că nu e mea
=
ne iubim seismic
se mută munți, țâșnesc izvoare
apar văi
prin care trecem de mână
împreună cu cirezile de îngeri
spre o pășune mai verde
=
în mine este o lege a hematiilor
care-mi protejează inima
un lanț cu multe fortărețe
de câte ori îmi spui te iubesc
se prăbușește câte una
în calul troian sunt numai poeme de dragoste
arme letale sau plante vindecătoare
care readuc la viață
imediat ce poemul este lipit pe piele
exact ca sticker-ul tău galben de pe frigider
pe care scrie: nu uita să iei apă minerală
=
hai să ne jucăm cu moartea pe degete
dăcă îmi scapă
promite-mi că o aduni tu
apoi eu și milioane ne hematii ne vom îmbulzi în tine
ca într-un adăpost nuclear
=
din noi s-a născut o mare
în care au naufragiat toate versurile
ca niște piranhas necrofagi
obișnuiți cu morțile noastre de zi cu zi
=
ești o specie care a degenerat într-o iarna omnivoră
întâmplător la geamul meu
ai putea să vii în fiecare zi în camera mea
să povestim, să ne sărutăm, să ne iubim
până mă usuc de toate căderile
apoi mă poți duce în piața de suveniruri
pentru turiștii dornici de senzații tari
=
avem doar doi plămâni
respirăm pe rând
o dată tu
o dată eu
când respiri tu eu intru în moarte clinică
ești o hematie lascivă care-mi hrănește inima zi de zi
leșin în tine, e ca și cum n-aș leșina
respir prin cuvintele spuse la ureche
ieșim la lumină doar când ne hrănim
în rest stăm în carnea noastră
=
te iubesc
dar nu-mi mulțumi ca atunci când îmi dă restul la pâine
mulțumește-mi ca atunci când
iți pun inima pe tavă și spun
ia-o, mănânc-o la micul dejun sau la cină, nu contează