De ce când alinare ne-am găsit în negre vorbe,
Tu nu ai dat nimic la schimb, sorbind pe rău.
Călătorind și mai departe pe cărări oarbe,
Ne-am strâns de mâini nesocotind pe negrul hău.

Prin ruptele catarge, un vânt puternic bate.
Acum ori niciodată să vrem a construi,
Vaporul ce se duce în bine mai departe.
Tu stai nepăsătoare și sclavă ție-ți, gândului.

La ce să lupt, partida e deja pierdută,
Din fructul vieții să mă-nfrupt mi-e greață,
Nu am slăvire să aduc la vechea mea redută
Și de mă chinui fără rost, fă bine și renunță.

Mai pun doar un buștean pe foc și îl ațâț,
Tu dă-mi motivul să mai stau fără a face hâț.