Într-o dimineață udă stăteai în poziția omului nenăscut.
Te uitai dincolo de geam,
dincolo de tine te uitai,
mai departe decât puteam eu să văd te uitai.

În casă mirosea a ceai negru; în tine mirosea a țări exotice,
în depărtare era parfumul meu.
Tu stăteai în fața unei ploi mărunte, eu stăteam în fața geamului;
și stăteam în fața ta.
Tu ascultai ploaia cu atenție, apa curgea în liniște;
eu ascultam ploaia rătăcit, ea mă uda tot.

Într-o dimineață stăteam în poziția omului nenăscut
și mă bucuram că nu mă cunoști
Și te întrebam de ce nu mă afli; și nu mă auzi; și de ce nu mă simți.

Mi-ai făcut semn să tac.
Eu
am așteptat nouă luni în pântecul tău,
apoi te-am născut.