pe suprafața liniștită a apelor de sus
nu răzbate intensitatea durerilor se pierd
seismele din adâncul meu
dincolo de oglinda formelor
eu sunt o parte
continuarea unei voințe în afară
întruparea unor noi începuturi
înnoirea verbului
din mâinile mele ies mâini
în jurul firului de lumină al părinților
apărându-l de stingere
rup fâșii din tăcere
o coroană de amintiri
totul tremură se ondulează
țărâna o meandră pe vasul florilor uscate
învârtire spre începuturi
nicio linie dreaptă sau un contur de lume
se deschid pietrele grele dintr-o imagine astrală
lacrima amplifică strălucirea
vă ridic nume golite de chemare din atelierul pământului
dintre prefabricate de humă
sub aripile arhanghelilor să primiți mângăierea