Uite cum îmi țipă în gene pasărea! puiul ei
de lemn își înfășoară ghearele pe creangă
- îmi trec întâi mie spaghetele cu usturoi- îmi
trec întâi mie coșul de ceară ocrotitoare
- plâng când nu mă vede printre frunzele de
tei, plâng când printre paiele de câmp nu-mi
vede cuibul răsturnat de oameni- lipicioasă
ca un muc de stânjenel când dă cu capul de
pânza apei. Uite cum îmi țipă în gene, te ridici
peste lumânare și aburești un pahar de vin
- la întâlnirea lui și a nărilor tale de arbore tânăr
e multă liniște.
Uite cum țipă și taie aerul, uite cum trage după
ea aminirile mele de praf și paginile mestecate
în liniștea serii- puiul ei de lemn e înfășurat
pe aripa-i lovită de fulger, scânteiez de durerea
ce ei i-a pus pirueta liliachie pe marginea
crângului, scânteiez de masca ce mie mi-a spart
în fereastră celofanul de roșu apus trecut de
rachete albastre și degete scurte-scurte.
Uite cum țipă și puiul ei de lemn nu știe vorbi
nimic.