Cît farmec mai avea ziua de Paști
Acasă, cînd copii eram cu toții,
Cu dragoste părinții ne luau
Sandale, șosete noi sau rochii.

Și-n noaptea Sfintei Învieri, mergeam
La slujbă întreg satul pînă-n zori,
Cînd cu luminile aprinse ne-torceam
La case cu parfum de sărbători.

În curte, sub cireșii înfloriți,
Ca o magie, se umplea masa
Cu ouă roșii, drob și cozonaci
Și vinul roșu aburea carafa.

Zburdau aromele în farfurii,
Bunicul radia parfum de snoave,
Iar tata rătăcit prin amintiri
Uita de vin, să îl mai toarne.

Peste aleile pictate-n flori
Și gîzele erau mai săltărețe,
Doreau ca la festin, pe lîngă noi,
Bucatele, și ele să le guste.

Întreaga curte era o mireasmă
De bucurie și rîsete zglobii,
Ningea cu floare de cireș pe masă
Și-n sufletele noastre de copii.

Dar astăzi...

Toți frații pe la oraș au plecat,
Părinții duși în lumea stelară,
Demult eu să mai rîd am și uitat
Că-s singură, în casa de la țară.

Arunc privirea verde către cer
Cu mîinile împreunate-a rugă,
Bobițele sărate se cobor,
Nu-i nimeni, plînsul să-mi audă.

Și parcă umerii îmi sînt gîrbovi
De muncă și de nopți vegheate,
E grea povara anilor maturi
Cînd nu prea ai cu cine o împarte.

Alene trec prin curtea îngrijită,
Din orice colț răsare-o amintire,
Cu ochii triști privesc pierdută
Spre poartă, un frate poate vine...

Se furișează vîntul prin grădină
Mi-aduce flori de măr pe chip,
În suflet primăvara-mi toarnă
Durerea-ntoarcerii în timp.