Sunt singur și mi-e-atât de greu…
Mă văd o pradă-nsingurată
Și frică mi-e că nu sunt eu
Mai mult ca niciodată.

Și-atunci când parcă am mai multă
Putere-n gând și fapte,
Mă simt cu-atât mai mult, nălucă
A unei vieți deșarte.

De ce întreb și nu-mi răspunde
Chiar și c-o întrebare,
Un „cine” sau „ceva” de-oriunde,
Să uit de-nsingurare?