Te priveam și amestecam involuntar timpurile.
Nu ne rămâne decât să stăpânim singurătățile, îți spuneam.
Dincolo de cuvinte asasinam întâmplări nedorite de nimeni.
Umbra mea cu aripi se prelingea fluidă printre toate nimicurile.
Ca o sălbăticiune noaptea ne mușca liniștea de beregată.
Furișam țipătul risipirii între câteva ore bolnave.
Pentru gestul final invocam întotdeauna călăii desculți.
Diminețile purtau nepăsătoare cearcăne indecente.
Uneori te strigam suficient de tare ca să nu mă auzi.
Supraviețuiam în clepsidră.