Mă țin de mărgele
să nu mi se rupă ghirlandele
eu cu mărgele mă înfoiesc,
din marea coloratură aleg substantive
denumesc ființele cu lejeritate
pot să le ridic pe piedestale
în funcție de valoarea lor de achiziție.

Așa m-a învățat neamul, tradițiile,
eu nu renunÈ› la culori,
eu văd colorați oamenii.

Totul se numără pe mărgele
de la scufița de aur, la punguța roșie,
în genele mele se lăfăie cîștigul imediat
și nostalgia bunului simț;
nu las loc interpretării propriei ființe
s-a născut disperarea la sat, orgoliul în mine,
număr rareori mărunțișul
lipit pe tălpi, la descălțarea familiei.