Când e vorba să vorbiți
De princip și de idee,
Ascultați să auziți:
Un muieroi ș-o femeie,
Cum și când nu prea știm bine,
Peste drum erau vecine;
Ca albina laborioasă
Femeia-și căta de casă:
La intrigi pregetătoare
Și la vorbe rușinoasă,
La lucru cutezătoare
Și la certe prea fricoasă,
Nu-i lipsea nici foc, nici masă.
Muierușca nevăstuică,
Ochi de linx, bot de curuică,
Nu sta locului nicicum:
O lua papuc la drum,
Tot orașul colinda,
Treiera și vântura,
Loc, căsuță nu lăsa,
Peste tot s-amesteca.
Știa orice s-a făcut
Și câte nu s-a-ntâmplat:
Care când s-a fost născut,
Când cutare s-a-nsurat,
Când aia s-a măritat,
Când vro puică a ouat;
Purta vorba peste tot
Ș-o schimba cum îi venea,
Soți, amicii dezbina.
Azi se săruta în bot
Și pieziș își da la coate,
Mâine ocăra pe toate.
Înțepa ca o lanțetă,
Era rea și veninoasă
Ca o viespe costelivă,
Vai de om!... ca o gazetă
De limbută, guralivă.
Ce cu gândul n-ai gândi !
Vorbea și de libertate;
Ce prin cap nu ți-ar plesni!
De dreapta nepărtinire,
De buna vecinătate,
De-nfrățire, de UNIRE!
Și, ca culme peste toate,
Mai avea ș-o gușă mare.
Și la ceartă,-ncăierare,
Hârâia și spumega,
Limba singură-și mușca,
Toată vorba deșira;
Se certa pe românește,
Și credeai că-i țigănește
(Ea zicea că-i boierește).
Și-nvățase, din păcate,
Și franțuzești d-alea toate:
Princip, bon ton, santiman,
Pardon, bonjur, galantom,
Soare și amiuzan,
Exclusiv și junul om...
Ș-alte câte și mai câte,
Tot mai slute și urâte.
Ce avea, ce nu avea,
De vecina se plângea,
De biata femeia blândă,
Coșemar îi sta pe piept
Ca la nebuni un ’nțelept.
Și sta ne-ncetat la pândă:
O vedea, ori n-o vedea,
Ea la poartă-n drum ieșea,
În șold mâinile-și punea,
Relele ce-avea pe ea
Pe vecina le-arunca.
Și tuna, striga, zbiera:
“Au ca mine ești tu, sluto?
Au ca mine ești tu, muto?
Uscățivo,
Costelivo,
Exclusivo!
Stai închisă, mototoală,
Sufli-n foc și bagi în oală,
Exclusivo!
Inclusivo!
Taci, vezi bine, că ești toantă —
Și ce-ai să mai zici, mă rog? —
Furcă strâmbă, fus olog!
Ac pocit și sulă boantă!
Știi tu ce se face-n lume?
Þi-ai făcut și tu vrun nume?
Lea Papelco de la foc,
Știi vro modă, știi vrun joc?
Tu principele le ții?
Franțozeștele le știi?
Nici bonjur, nici bonsoar
Nu-nvățași și tu măcar.
Nevăstuică, baraoană,
Ai tu vro ’ducațioană?
Ai fost și tu de bonton?
Știi să zici încai pardon?
Îngălato,
Dezmățato,
Uscățivo,
Costelivo,
Exclusivo!
Zi-mi de poți, zi-mi, guralivo,
Ia deschide-ți a guriță,
Iezuito, Neagă-rea,
Chirațiță
Avestiță!
Ai fost tu la soarea?
Știi ce este libertaua?
Știi ce este-egalitaua?
Ai fost tu la bal masché?
Amur și fidelité
Ai simțit tu vreodată,
Tistimel, paftală lată?
De la foc, de la corlată,
Din argeaua de neveste,
Știi politica ce este?
La princip ai fost constantă,
Ca și mine de galantă...
Vai de mine! mai ales
Ești d-alea ce poartă feees!!!
Ha! ha! ha! lea Poartă-fes!
Uite fes! ia uite feees!
Zi, deh, să văd ce-o să zici?
Ce-o să-ndrugi? te-am înfundat!
Nu cumva porți și târlici,
Mămăligă cu păsat?...
N-ai mai fi de buze mute,
Ci ca rupe-o din tăcute.
Nu ți-e lene, lea Mușată,
Ca dezleagă limba-odată“...
. . . . . . . . . . . . .
Ș-unde din picior bătea
Și vorbea de se spărgea,
Dodată, pe neașteptate,
Fata mă-sei, pe la spate,
O trăgea și o-mboldea
(Căci avea mă-sa și fată,
Tot ca mă-sa de gușată):
“Mamă, mamă! îi zicea,
N-auzi, mamă? zi-i odată,
Zi-i că este și gușată,
Până nu ți-o zice ea.”
* * *
Toți câți sunteți cititori,
Domnilor alegători,
De nu credeți, din ’tâmplare,
Câte spui că s-au urmat,
Vedeți în amiezea mare
Boroboț învederat:
Uitați-vă la gazete
(Și la frații căuzași
Și la toți câți plăpămași),
Gazete de coterii,
Că vă dau pe toți pe bete,
Sute, sute, zeci de mii:
Voi tăcuți — voi guralivi,
Voi creduli — voi exclusivi:
Voi din gașcă și gușați,
Câți în gaște nu intrați...
Vai de tine, moș Sofroniu,
De n-ei fi din pandemoniu!