Atunci le-am spus la toți să plece
Și să mă lase în a mele vagi nevoi!
Că doar stăpânul e de vină sece,
A luat movila și a dus-o în șuvoi.

Ce supărare mare în ștearsă colivie,
Stă nemișcat și plânge în sordire,
Un suflet bun cu aripa în vrie,
Ce dă la semn ceaslovului citire.

Nămeți cu toți au venit să ceară,
Sălbaticului om de ceară pace.
Doar lacrimi reci în loc găsiră,
Ceaslovul sprijinit în mâini dibace.

Cu toții lacrimi au lăsat de-asemeni,
Pe lespedea cea fără grai nu-i nimeni.