TRÃDARE

Cică,...pădurea se-nțelegea cu un izvor:
'-Văzuși măi frate ce-nseamnă trădător?
I-am dat pe fiul meu Stejarul,să-și facă coadă la topor,
Și-acum mă zbuciumă amarul văzând copiii mei cum mor.

Uite,...mai ieri,aveam vlăstari puzderie
Și păsările-mi pieptănau frunzișul;
Acum,...tot ce-a rămas e sub mizerie...
Și cum mi-a dispărut desișul...

'-Vai,...frate!',...șopti slăbit izvorul.
'La umbra brazilor semeți am răsărit...
Când mă gândesc,...chiar mă apucă dorul,
Și iacă,..uite ce-am slăbit!

Mă târâi pe pietriș încins
Și inima mi-e otrăvită.
De am să sec,...nu fi surprins,
Căci apa mea nu-i răcorită.'

Așa vorbea pădurea cu izvorul,
Cu inimi arse de amar.
În timpul ăsta, călătorul
Trecând,...nici nu avea habar.


AMOR DE VÂNT NEBUN

Trecând încet prin astă toamnă,
O frunză se credea o doamnă;
Se îmbrăcă pe indelete
Ca purpura-n obraz de fete.

Și tot dansa pe creanga-naltă
Ce se zbătea la mine-n poartă.
Însă un cavaler șiret
O-ademenii c-un vis cochet.

Cum că ar duce-o la palat
S-o facă primadonă-n sat,
Iar frunza se-ncrezu în vânt
Și se desprinse făr' de gând,

Dansând pe-un vis amețitor
Ce o-nvârtea cu mult amor;
Însă cât fuse ea de-naltă
Își rupse haina într-o baltă.

Și începu a rușina
Căci pielea i se înnegrea,
Și-apoi murii de-atâta dor
Căci vântul o-nșela cu-n nor.

Si-apoi...se duseră cu toate,
De vântul șmecher înșelate.


TRANSHUMANÞÃ

Dac-aș fi o floare,mică mititică,
Care deși moare-moare fără frică,
M-aș preface-n rouă,m-aș preface-n vânt,
Iar atunci când plouă,aș hrăni pământ.

Aș luci în soare și în calde stele,
Aș cânta-n izvoare și în păsărele,
M-aș prelinge-n iarbă,răsărind în grâu,
Sau aș fi o trestie pe un mal de râu.

Aș fi căprioară,sau lup nemilos,
Ori vre-o altă fiară urlând fioros.
Dar așa...sunt EU -
Pribeag călător -
Ce mă cred când zeu,
Când vis trecător.