îți voi zice în cât mai puține păsări posibil
cât de negru e cerul spre care privesc
îți voi zice cum îmi trece-amintirea prin față
ca o pisică neagră și scuip
și fac trei pași înapoi
îți voi zice cum se deposedează iubirea de arme
și cum veșnicia devine o afacere cu fântâni
în care se spală banii murdari
îți voi zice cum a intrat un fir de nisip
în ochii timpului și cum a lăcrimat pe ascuns
îți voi zice cum cei mai buni prieteni
vin în vizită cel mai puțin
îți voi zice cum prin subteranele minții
Dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele
îți voi zice cum locuim unii-ntr-alții
fără niciun motiv de a rămâne o secundă în plus
îți voi zice în cât mai puține păsări posibil
cât de negru e cerul spre care privesc
și cât de dor îmi era de zidul acela
la care morții nu mai sunt plânși