Certatu-m-am cu frunzele
de la un gram de toamnă.
Doritu-mi-aș o primăvară,
să mi-o lase mie toată,
dar cum, când masa era goală
și cina verii o cerea zeloasă,
iar tălpi de frunze gri scandau,
adulmecând o secetă adâncă...
și crudă de sărate dimineți?...
ispititor mai risipește bezna ceața.

Un mecanism de idei chibzuite
omagia, sărutând zeul Snobis,
cotropind vag ecoul lagunelor
îngânate zadarnic de temeri,
în timpul pierdut de-amorfi orbi.

Confuză, toamna,
șoptind un sunet fără vlagă;
adoarme iarna
în somnul nesecat de taine.

Iubesc toamna,
și primăvara o iubesc...
întâi zborul sculptat în cenușă.
Odată clepsidra măsoară
suferință veac după veac;
primăverile curg adieri emigrante
în vreme ce anii le-adună cu tact.