de când am renunțat la uniforma în carouri traduc orice linii copaci cifre inimi traduc zi și noapte inventez dicționare atâtea încât nu mai am ce face cu ele traduc tot ce simt dintr-o limbă aproape leșinată în limba cea de toate zilele
descifrez oameni din oameni pentru perioadele când sufăr de amnezie și toți în jur vor juca o viață pe care nu o știu deoarece chiulesc mult da asta fac lipsesc de la toate lecțiile ca să mă cert cu mine
nu-mi place să stau în banca mea și să-i privesc pe ceilalți cum mor nu-mi place să iau notițe despre sentimente când le pot îngrămădi în piept nu-mi place să ies la tablă gândindu-mă la cifre când pot ieși ca să pictez pereții ,urăsc să mă strige cu numele de familie sau cu orice alt nume
îmi place să fiu plecată să stau aplecată pe câte o piatră care e atât de bine așezată în mijlocul străzii încât nu se mai vede să-i caut cu atenție marginile și să-mi trec gândurile prin colțuri ca și cum le-aș spăla de un păcat strămoșesc,să cred în Dumnezeu și în Naida câteodată dar nu Naida sunt eu
sunt cu câteva grade mai sceptică în fiecare zi din iulie și decembrie poate o să îngheț sau o să mor deshidratată de orare dar nu,nici asta nu îmi place să fac
și când după zile întregi de suprapunere peste respirația de astmatic a celorlalți mă baricadez să-mi odihnesc rănile din palme încep să traduc cântece dintr-o limbă răgușită într-o limbă ascuțită pe care o vorbesc cu străinii dar nu mai știu cum se numește
totuși eu nu o să-mi iau niciodată o slujbă de traducător( de la magazinul din colț) pentru că oamenii m-ar pune să-i înțeleg în toate limbile și să-i urăsc să-i amestec apoi să-i iubesc
să fiu mereu mâna lor dreaptă cu care să-și pipăie inima ca să se asigure că ,deși se îngreunează cu câțiva oameni și cu câteva minuni în fiecare an,e tot la locul ei gata ca ei să trăiască deși nu o fac niciodată
nu nu asta o să fie treaba mea dar care mă întreb petru ce mă vor plăti voi fi legată la ochi le voi da miezul cuvintelor îmi vor da coji de pâine
nu nu asta e altă poveste așa ceva nu o să se întâmple cineva e întotdeauna gonit din cetate nu știu cine poate se va trage la sorți oricum eu nu o să vând nimic nu o să cumpăr o să-mi ronțăi inima până când o să mă satur de mine,de oameni
atunci o să stau într-o bancă (inconștientă) și o să ascult un un supraviețuitor care își recită monotonia părinții frustrarea
în timp ce profesorul cu unghiile roșii de greșeli nu mai termină de înfășurat viața într-o cretă albă