poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-26 | |
Ai aruncat marea în zâmbete moarte,
în țipete surde ascunse, în cioburi de sticlă, în valuri de nisip murdar, ai aruncat-o departe lângă cuibul sufletului meu. Te-ai desprins ușor, aproape de brațele mele, iar eu te căutam haotic pe câmpul de maci, unde te-am lăsat goală, învelită în lacrimile ochilor noștri, acolo unde ai aruncat marea. Doar becurile străzilor mai luminează ziua, să te găsesc pierdută, printre scoici sparte în bucăți, rupte din adâncul straveziu, atunci să îți știu mirosul pielii, să mă așez peste valuri de alge, rătăcind în părul tău dimineața când soarele apune. O zi ciudată de verde, în care ne amestecăm culoarea ochilor, pierdută în albastrul pur al mării. Te pipăiam să te ascund acolo unde nici eu nu știu să ajung, ca un nebun înfrânt de curiozitatea cuvintelor nevinovate. Atunci zăpezile îmbracau în alb pământul nisipos, iar marea era înghețată și liniștită ca un bulgăre de foc, doar câteva sclipiri se mai vedeau în agitația fierbinte, pe o plajă ucisă de suspine, acolo unde te-am aruncat în mare, să nu te mai găsesc, dar sa te caut ca o mirare mută, cu al tău geamăt amorțit și prelung, stins în mine. Ai aruncat marea așa aproape să nu o pot ajunge, iar frumusețea ei: un capriciu al naturii, te-a ascuns într-o ploaie moleculară...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate