Ni se întâmplă într-una să trăim dimineți,
Atunci simțim cel mai bine
Construcția timpului în secunde,
A sufletului în dorințe sensibil legate,
Nimic mai simplu parcă
Decât mâna îndoită sub cap
Și statul pe spate.

Desigur, vine o vreme
Când totul e conectat la altfel de stare,
Un clopot mut
Dinspre palme și vârful picioarelor
Înspre inimă pare că bate,
Nimic mai simplu parcă
Decât așezarea mâinii sub cap
Și îndepărtarea de toate.

Încă mai cauți,
Un fel de căutare căreia
Nu îi mai simți apăsarea în piept,
Căreia îi aparții,
Îndiminețirea urmând înserării,
Și iar,
Până când,
Nimic mai simplu parcă,
Va fi doar noapte.
Sau doar zi...