era numai ziua care își dezvelise dinții și încremenise astfel
poate se numea cineva pentru cuvântul nespus
însă de mult nu se petrecuse miracol nici moarte
nici cântecul adevărat nici vreun copil
sau poate doar încremenirea delira

orbi genunchii femeilor singure
în falansterele nebunilor cu chipul cioplit
și copilul gras al norocului
asculta cu urechea strivită-ntre uși
cum lupii mână stelele cu limba pe cer

era ziua a opta în ceasul al treisprezecelea
când fiecare înțelesese ce trebuia
lângă soclul crucificatului – floarea de bestie
și nimeni nu voia să semneze victoria