te visez stând pe scaun de lemn
în cămăși albe de mătase


râsul tău trece printre autobuzele pline
uneori
cu pepeni murdari cu burți dospind între mirosuri
de porumb și măsline

trece departe râsul când dorm
te aud la orice masă de lemn și halbe de bere

vinul alb îți aducea tăcerea de butoi închis
scoteai carnețelul învelit în mătase ronțăită
de buzunarul bătrân în care mulțumite se
ascundeau versuri si litere furnică

cu brate de sub camăși zumzăind
de călătorii interzise deschideai nasturi sidefii
in pasul respiratiilor

pielea ta a fost cel mai frumos cadou printre
culorile adulmecate

„pe insula noastră vom trăi în piața publică“
mi-ai scris în roșul macilor neatinși
și în ultimul vis