Mă nasc între pereți zugrăviți de prea mult timp cu var
și am pretenția de mă face înțeleasă
Cunoscând oameni care cred că profunzimea
este a-ți bea lacrimile într-o halbă de bere,
Care discuta despre ființă și timp
crezând că bețivul din fața ta este Heidegger.

Am pretenția de a trăi în criză
și a iubi pe la colțuri în zile de vară
Bărbați prea înalți care ajung cu capul la nori
Cu inima vândută la o tarabă
sau dată pe tavă unui interviu.

N-am dreptul să cred că voi ajunge într-o zi
Femeia cu șolduri late și cu pretenții de cămin
Cu amintiri șterse, ochi spălăciți
și copii banali ce mănâncă mici
alături de bărbatul ce bea bere
Cu amintiri despre lacrimi, ființă și timp…

E prea târziu să cred, să am pretenții…