ca-n fiecare eră din mine,
Cădeau inimioare ce formau un înveliș de lavă,
crud și roșu, cu urme de sănii…
Peste plăcile tectonice de sânge închegat
Ideea-și ningea întârzieri
ce-și-aminteau de roșu
până când s-a uitat.

Ningea ca în poveste,
Cu fulgi mari:
gânduri care se topeau
Pe pământ.
Ningea ca-n fiecare iarnă umană
cu gânduri mari și mici,
alternativ
Cădeau pe-un pământ înghețat
Ce-ar fi primit roditor întâlniri cu ideea
Dar a întarziat…
Și-au acoperit pământul
cu mult rece trist și sec

Ningea ca în povești
Ca să poată renaște
încă o dată
primăvăraticul “a fost odată”
într-un paradis iertat de sânge
și spălat cu zăpadă.