Ce e viața pe pământ,
frunză legănată-n vânt!
De se schimbă la culoare
timpul trece, iarna doare.

Ca și timpul, călător
omului i-aduce dor;
de se-ntoarce înapoi
să mai treacă pe la noi.

Ce e omul, o făptură
ce visează bani și jură
ajutând aproapele
să golească, casele.

Unii fac, alții desfac
și își pun coroană-n cap
că de nu-i la locul ei
deschide groapa cu lei.

Doar suntem în Europa,
unde mulți muncesc cu sapa;
ca să ducă mai departe,
o tradiție cu fapte.

Specialiști de prima mână,
îi plânge țara română.
Au venit cu toți aici
dar muncesc mai mult cei mici.

Cine-i va putea opri,
să îi scuture de vii
că prea și-au făcut de cap
ș-au pătat tot ce-i curat.

Suntem primi-n uniune
ce facem lumea să urle
că doar, întrecând pe toți
nu-i nimeni ca noi la porți.

Le-am deschis cu multă sete
și le-nchidem pe-ndelete.
se închide, se deschide
dar rămânem tot cu pilde.

Ar mai fi multe de zis,
dar nimic nu poate fi scris
de-atâta deșteptăciune
se aprinde focu-n pâine

Ce e câștigat în timp cu trudă
se poate nărui într-o singură zi,
mură-n gură
pentru un simplu gest, ce ar putea avea o măsură.