În bălți de sânge iar
ziua moare.
Cineva a ucis-o cu premeditare
ca la fiecare rotație
a unui pământ ars de soare.
Printre brațele de vrăjitoare ale copacilor
cuget
și văd cum îmi cad picături din suflet.
Și totul iar
se transformă-n lacrimi de jar.

Þipete în zare,
tonalități de false bocitoare
mă-nconjoară, mă ard;
mă sting în disperare.
Nimic nou!
Același miros de cavou...