Mă cheamă noaptea în singurătate
Să pierd tot timpul vieții de acum,
Să fiu ca un animal în pustietate
Ce calcă pe al morții drum...

Așa trece timpul stricând tăcerea mea
Luptând cu amintirile mele...
Măcar de-aș fi vreo lucitoare stea
Să aibă-nsemnătate pentru iele!

Sunt doar un om neisprăvit
De Mâna Magicianului ascus;
Am gânduri care nu-și au rostul
Și chip cu ochi mereu de nepătruns.

Înclin să cred durerea că mi-i soră
Și dragi îmi sunt azi vechile trăiri
Privite într-a veacului oglindă
Mânjită de"eroi" cu înjosiri.

Mai bine leu și fără conștiiță
Să lupt până la capăt să trăiesc
Decât să zac în pușcăria vieții
Departe de tot ce-i lumesc!

Constrâns am scris în singurătate
Și poate ea v-a crede tot ce am spus:
Sunt martor nevoit al celor
Ce n-au orbit ori încă nu s-au dus!