nu mă fac, nicidecum, frate cu oricine până dărâm puntea, chiar dacă de ea se vor agăța strigând "ajutooor!" așteptările noastre. nu-i nimic, vor veni altele, se vor târî prin pulberea veacului (sublim clișeu!) după ce le-am fracturat ciolanele; se vor târî asemenea versurilor șchioape în locul "iambilor suitori" ce-au fost orientați spre pod, fără dreptul de a fi scoși de la naftalină.


penelopă sfioasă, tu tot țeși o pânză de doruri (aceeași observație!) între marginile prăpastiei, fără să știi că, de fapt, mă situez în hăul imens (eminescian?) și-am început să sap un tunel spre altcevaul din tine.


ei, îmi zic, ei, sapă, măi, sapă! oricum, peștera e început și sfârșit.