Către toate sufletele ce nu își găsesc pacea,
către toate valurile ce se sparg,
către toate ramurile doborâte de toamnă
și către tine strig:

Redați-mă pe mine,
redați-mi pacea, inima și trupul,
redați-mi miile de clipe,
ce le-a înghițit pământul.


*
* *

Chiar dacă este greu, te rog să mai rămâi!
Nu poți nega unui suflet muribund o ultimă dorință!
Poate între stele nu sunt cea dintâi
și între oameni sunt doar o ființă,
dar iartă-mi astăzi a sufletului neputință
și iartă-mă de n-am avut puterea,
să trec peste durere cu credință
și-n orice împrejurare să caut mângâierea.
Mai uită-te în ochii mei o dată!
Mai vezi-mi lacrima ce și-a făcut cărare-n suflet,
găsește-mi astfel fruntea îngândurată
și chipul stors de falsul zâmbet.
Oprește-te o clipă și privește-n mine rana,
ce am ascuns-o de atâtea ori,
Cum voi putea porta coroana,
când are mai mulți spini decât flori?
Deschide-mi ușa sau fereastra de la tindă,
primește și iartă gândul meu mâhnit...
Mi-e greu să mă mai pot privi-n oglindă,
Mi-e frig, mi-e trupul obosit...
Dezleagă-mă de astă viață cruntă,
oprește aici eșecul meu umil,
iar dacă ți-aș mai cere o secundă.
aceea ar fi ca să mă închin,
Amin.


*
* *


Strânge-mi sufletul în palme și așterne-l pe-o vioară,
să-și cânte dragostea ce arde în miez de primăvară,
alungă-i orice întristare și de amoruri dezgolește-l
și-n fiece grea încercare, de suferințe ocrotește-l.

Cu forța și tăria de-a căuta drumul și calea,
azi nu mai caut nemurirea, azi urmăresc chemarea!