***
mult am mai tăcut împreună
până când străzile au prins a-și lătra înspre noi verile plictisite
până când cenușa s-a ales din psihodramele muncite cu grijă
pic pic mai cădea câteo bucățică din soare pic pic nervii ni se măcinau grațios

***
cărămizile din zidul de apărare al orașului au întinerit peste noapte cum fața băiatului care spală în zori trotuarul cu detergent mirosind a mentosan și ienupăr
tot astfel au întinerit ele doar zidul le ține mereu socoteala în rest o lume de margine
sintetică

***
veneam dintr-o direcție necunoscută aveam un fus orar îndrăzneț ochelari negri răbdarea
cu noi era și viața și moartea plus câteva lanuri în care semănasem niște sperietori de toată frumusețea
vor crește ele într-un an cât toate zilele altora în 2
eram ca pâinea caldă aburindă știindu-ne aproape se rotea mai abitir pământul în piruete ample
improvizam cu grație firescul cel numai bun de strigăt noaptea peste garduri

***
voci tandre ce mimați alene prin deșerturi
cântece despre vânătoarea regală
tunse femei aprigi bărbați de plastilină
vin înspre voi și spun
când anastasia mi-a dăruit la naștere salba ei strălucitoare au cântat cocoșii în mijlocul zilei
niciodată nu a mai fost la fel
aș putea chiar să fumez o țigară și să mă întorc liniștită din drum
ce era întâmplare întâmplare-a rămas ce era să fie n-a fost să fie

***
tăblia mesei rotunde la care stăm împreună acum e plină de praf și crăpată
doar ochii tulburi ai lupilor spre dimineață vor mai apuca să vadă
hainele sperietorilor din lanurile noastre fluturând sălbatic în vânt

ascultă poezia în lectura autoarei