Acei ce noaptea plâng din senin
Și care-și cumpără dragostea cu lucruri
Cum ar fi, o limbă de pantof, secunda unui sărut
Acei ce dau cu pumnul în nori
Și care nu-nțeleg de ce îi strânge
Din coșul pieptului un pic în stânga
Acei care nu mai pot să vorbească
La vederea unei glezne
Aceia care cred că ar putea cândva
Să-și alunge durerea de a fi urâți
Cu-ofrande cum o floare neizbutită
Un muțunache de pluș cu inima smulsă
Aceia dau mereu din cap visând
O mare iubire cum le umple frigiderul.