mă uit la tine ca la o bucată de hârtie
înnegrită la colțuri
fiecare virgulă a întins povești o sumedenie de versiuni un oraș întreg
și în fiecare sări
scările câte două odată
sau pleci

și maltratez și netezesc și sărut și închid ca pe-o otravă
această caligrafie colțuroasă mergând albastru
sub piele
subțire
și-aș vrea să te aud de undeva să bănui măcar
dimineața
grădina
dâra desculță a tălpilor tale cum taie
locul
unde se întâlnesc
nopțile rujului roșu prea roșu
tocurile clănțănind sans regrets
barba nerasă
dunga albă buzele
arcuind numele ca pe o portocală
grăbită
sub roți
și tai tot
ca și cum ai scrie încet o scrisoare

ți-ar trebui o mașină de tuns iarba