O, umilitoare puritate, în clipe de pândă mi-am surprins lașități
voiesc să mă lepăd de tine voiesc
să mă joc cu focul, cu acidul greșalei…
Am tras cu unghiile pe față, coaja unei măști
dezlipind. Iată
bulbii secreți ai rănilor mele, iată-mă dezbrăcat de țoale.
Miezul ființei e gata să crape, în sfârșit vom vedea măruntaiele
Comédiei.

Să râdem oleacă
ocrotind cu milă ceea ce este păcătos în noi,
veniți, privighetoarea cântă... și maestrul...
ah, maestru-i reticent...

Să mângâiem măcar o seară
ceea ce ne rușinează: erorile, micile lașități,
vanitatea himerică arându-ne carnea. Dă perdelele în lături:
oh, vezi coada ca o flamură cu otravă, vezi mândra boială,
sulemeneala... vezi nimikul împopoțonat cu funde și sclipici.


O, austeritate, cum se rup punțile tale la atingerea carcerelor cărnii!
...jderi ai eterului, abstinenți, vă bârfesc slujnicele, prințesele.
Poftitori de poftiri pământești, chiar sus în slavă și măreția însăși
trișează. Sobri păreați, v-am prins jucându-vă în tumbe.

Prea mult a slugărit candoarea mea
tainicul vostru ospăț.
Pe oase demult uscate crește o carne buforică,
Mai rabzi a doua oară în viață ? Suporți s-o cunoști ?