Locuiești într-o țară de pruni.
Mâna ta, noduroasă ca o creangă,
va ciopli lacrima și strigătul putred
al fructului.
Soldatu' Marian, din Baia Mare,
dedică o "melodenie" la "Radio în blue-jeans"
pentru iubita-i, rămasă țintuită
ca un piron în crucea casei în care
un cristos refuză a se naște.
Îl vezi pe Cioran ascunzându-se
ca un arici
și înjurând de mamă,
pe James Joyce preacurvind cu
Ulisess,
portretul la tinerețe-i o
jalnică mâzgălitură,
(obscenă- zici tu), pe peretele mânjit
cu rahat
al washing-clossed-ului din parc.
Te scremi în continuare și poemul tău,
ca un recrut chilug,
are ceva din tristețea comunicatelor
guvernamentale.
Verbul, țipar alunecos, târăște de plete,
spre așternuturi,
o blandiană beată și fericită.
E viscol.
Þi-ai băut banii de tren.
La capăt rânjește știrbă disperarea.
Mergi de te spânzură!
Limba-ți, meșteră la potrivit cuvinte,
în ștreang va atârna ca o floare
de magnolia,
vestind primăvara.