poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-22 | |
1
Nu sufăr vorba spusă cu emfază - Sinceritatea nu suportă falsul, Timid și molcum îi răsună glasul Iar Adevăru-i stă mereu de pază. În sufletul curat găsesc oaza De sentimente mari, când sună ceasul, Poruncitor chemându-mă Parnasul Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază. Acolo-mi este raiul de lumină Spre care tind cu inima senină Când Poezia-n suflet se pogoară... Acolo râd și plâng precum îmi place, Nu pot să mint, nu știu a mă preface, Sunt simplă ca o strună de vioară. 2 Sunt simplă ca o strună de vioară, Deși exprim și culmea și abisul, Conțin în mine iadul, paradisul, Speranța, ura, dragostea de țară . Moldova mea! Iubirea mea amară, Eu îți închin și faptele, și scrisul, Cu viitorul tău nutrescu-mi visul, Prin tine Universul mă-nconjoară... Ce dragi îmi sunt aceste sate albe Cu case ca mărgelele în salbe, Privite de pe deal în toi de vară, Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite, Băieții tăi și fetele smolite, Admir aroma crinului, fugară... 3 Admir aroma crinului, fugară... Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea Petala-i albă - pură ca iubirea, Ce frageda junețe o-nfioară, Dar fii atent - prea multe, te omoară Aceste flori, deși uimesc privirea Și par să-ți dăruiască fericirea Prin frumusețea lor sublimă, rară. Un paradox cum se întâmplă-ades, Deși e mult prea lesne de-nțeles : Așa-i natura - veșnic ne șochează... Ci uneori îmi pare o trădare - Perfidia aceasta crunt mă doare Și inima de dor mi se cabrează. 4 Când inima de dor mi se cabrează, Speranța-mi ca un abur se topește, Se-ntâmplă să-i și-njur moldovenește Pe toți - miniștrii, oamenii de vază... Patriotismul? Nu e doar o frază Cu care un popor se amăgește? Îmi vine să exclam : Doamne, păzește De cancerul verbal în metastază! Un paradox și-aici, dar știu prea bine, Că dragostea ce-o port în piept la mine Pentru poporul meu - ea mă salvează... Cu ea mă simt pășind în nemurire - Mă las cuprinsă de nemărginire, Vibrând cu Universul într-o fază. 5 Vibrez cu Universul într-o fază Și simt că sunt mai sigură de mine Când beau din energiile divine - De parc-aș trece-n altă ipostază. În alt diapazon îmi luminează Și soarele din cer; Atunci, în fine, Micimile vieți-mi sunt străine, Pământul neclintit îmi stă la bază. Sunt gata să împart cu toți misterul Acestei stări de forță... Efemerul Se sparge-n stânca asta solitară. Când noaptea lin se lasă, ca o ceață, Arunc calvarul grijilor din viață, Absorb din lut esența mea primară. 6 Absorb din lut esența mea primară, Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume - Naiadă în a valurilor spume, Driadă în pădurea seculară. Cu arborii renasc în primăvară Și dau cu ei în floare - fără glume! Aceste mici minunății anume Îmi fac senzația vieții clară. În miezul codrului mă simt acasă, Ating cu geana cerul de mătasă Și fruntea mi se mistuie în pară... În arșițele verii cu mirare Din cupele ei pline cu vigoare Sorb adierea vântului de vară. 7 Sorb adierea vântului de vară, Ce poartă rodul lanului în spate - Cu boabe de polen, înmiresmate El fecundează grâul și secara. Această pâine-i dulce și amară, Dar zi de zi cu ea ne ținem, frate, Ea scoase din nevoi nenumărate Și neamul, și familia, și țara. Nu voi să iau nici cea mai albă pâine Din alt pământ, din mâinile străine, Căci maica noastră glia se-ntristează. Mi-a-mprumutat orice atom din mine Și mă hrănesc din ea - așa e bine - Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza... 8 Eu prind cu gura ploaia, roua, raza - Orice-mi trimite cerul și destinul; Suport plăcerea, umilința, chinul, Și toate-adânc în suflet ma-ncrestează. Eu le accept pe toate, cât durează Această viață, căci urăsc suspinul. Dulceață și venin - așa e vinul, Deci bea - și Dumnezeu te aibă-n pază! Să joci, de ai intrat cumva în horă - Ai de trăit un an, o zi, o oră? Nu-ți este dat să le cunoști pe toate... Dar am oricând o scumpă mângâiere - Să simt Frumosul până la durere Mă bucur pururea, că mi se poate! 9 Mă bucur pururea, că mi se poate Să simt căldura țarinii străbune, Când bat călcâiu-n horă, să răsune Ecoul peste văi și peste sate. În glia asta inima-mi se zbate, Din ea răsare versul meu pe strune Și-n ea mă voi întoarce, când să sune Va fi cel ultim ceas al vieții...Vade! Va spune Moartea, - vino, hai cu mine... Și voi pleca spre zările senine Primindu-mi și osânda, și tainul. Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe față! Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viață, Să beau licoarea vieții, ca rubinul... 10 Eu beau licoarea vieții, ca rubinul, Vrăjită de sclipirile-i solare Și beată de aromele-i amare - Nedespărțit de trandafir e spinul. Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul, Deși am tras necazuri, și mă doare, Dar am avut tărie și răbdare - Nu-i chip să-ți iasă-ntruna doar cu plinul. Greșit-am des, dar nu din rea voință, Am fost senină chiar și-n suferință Și n-am lăsat să mă sufoce splinul. Pășind mereu cu fruntea ridicată Am stors din rodia vieții toată Dulceața, și tăria, și veninul! 11 Dulceața, și tăria, și veninul Fac existența noastră precum este - Haină, sau frumoasă ca-n poveste, Sau neagră, sau mai albă decât crinul. Dar eu îi sunt și robul și stăpânul - Cad în abisuri și mă urc pe creste, Fac vânătăi și răni, îmi joacă feste, Ci tot câstig în lupta cu destinul! Câstig această boltă azurie, Toloacele în puf de păpădie Și primăverile înmiresmate. Acestea le ador la nebunie Și-n frumusețea lor pe-o veșnicie Aș vrea să mă dizolv încet... În toate! 12 Aș vrea să mă dizolv încet în toate - Să alăptez cu dor întreaga fire, Turnându-i dureroasa mea simțire În toate florile, în orice vietate. Spre ea înalț aceste mâini crispate, Spre ea îndrept sfioasa mea privire, În muta rugăciune de iubire Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate. Extaz și chin... O sete mă sfâșie De-a tinereții apă veșnic vie, Deși-mi coboară iernile în plete. Iubesc și cuget, arde-a mea făclie, Dar voi întoarce sacra datorie Când potoli-se-va această sete... 13 Când potoli-se-va această sete De Dragoste, Frumos și Poezie? Atunci doar, când în inima pustie Se va-ntrona răceala... Nu pot crede Că osteneala cu mișcări încete Din ochi va șterge râs și veselie, Că stelele vor înceta să-mi fie Prietene fidele și discrete. Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară, Tot ce iubesc acum va fi să piară, Că e zadarnic visul unei fete... Ci dacă-i viața doar un vis de vrajă Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă Fără dureri și fără de regrete. 14 Fără dureri și fără de regrete Voi părăsi această lume tristă, Trecându-mi viața toată în revistă Prin minte-mi trec imagini cete-cete. Știu tainele-i și micile-i secrete - Ascund ades un zâmbet în batistă, Având eu însumi suflet de artistă Îi iert această farsă. Să se-mbete Cu comedia azi jucată-n scenă Cei obsedați de-o patimă obscenă - Pe mine nada nu mă mai tentează. Arunce-n aer fraze dulci, pompoase, Pe mine doar în pace să mă lase - Nu sufăr vorba spusă cu emfază. 15 Nu sufăr vorba spusă cu emfază, Sunt simplă ca o strună de vioară, Admir aroma crinului, fugară, Și inima de dor mi se cabrează. Vibrez cu Universul într-o fază, Absorb din lut esența mea primară, Sorb adierea vântului de vară Și prind cu gura ploaia, roua, raza... Mă bucur pururea, că mi se poate Să beau licoarea vieții, ca rubinul, Dulceața ei, tăria, chiar veninul! As vrea să mă dizolv încet în toate Când potoli-se-va această sete - Fără dureri și fără de regrete... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate