Cînd scrii, treci din albul pietrificat al hîrtiei
în ființa ei curgătoare. E ca și cum ai părăsi
această lume curat, aidoma unei
păsări cu gușa goală.
Cauți Cuvîntul. Sferă ale cărei margini,
deși șterse, cuprind totul. Te transformi,
pe nesimțite, într-un războinic resemnat
care își frînge săgețile de genunchi și
începe să rostogolească, spre cer, o
firimitură de pîine. Îngerul căzut
își înghite scara și te îndeamnă
să îl urmezi. Dar tu nu te încrezi decît
în transparența nisipului din clepsidră,
în înțelepciunea ochiului de a se
lăsa înșelat. Te-ai săturat să trăiești
cu tine însuți ca o fiară ce alăptează,
pe furiș, puiul prăzii sale. Scrii și te rogi.
Pentru a te pune la încercare, Dumnezeu
balansează podul dintre aici și dincolo.
Ce aproape e totul! Trebuie doar să pășești.