Ne naștem din nimic,
ca să trăim povestea unui nimic interesant,
ca dintr-o boabă de cafea,
infimă în existenţa sa,
dar cu impact într-o ceaşcă aburindă,
dintr-o întâmplare,
care,
nu a existat!
dar care macină mărunt,
râşneşte boabele cu patos,
când, nimicul din sufletele noastre
crește flămând!
Trăim un nimic pe care nu reușim să-l definim,
în cursul unei vieți,
și îl repetăm,
la nesfârșit
în liniște căci pacea e divină,
trăim precum o ceaşcă de cafea,
care se umple şi se bea,
lasând în urmă un strop de zaţ
de un negru tulbure de leaț...
Nimic nu ne stârnește un zâmbet,
nici o iubire adolescentină,
târziu întâlnită,
nici un răsărit de soare,
sau o inimă rănită,
fără nimic premeditat.
Nimic din ce a avut sau nu însemnătate,
într-un destin
ce și-a urmat cursul,
nu mai contează când...
Murim,
fără să fi trăit povestea unui nimic interesant...