Tăcere albastră

Deasupra noastră, Doamne, e un Pământ albastru
Și îngerii scot apă pentru spălat din nori...
Găleata se răstoarnă și cade uneori
Și ploi diluviene acopăr vechiul Astru.

Deasupra noastră, Doamne, atârn-o mare-albastră
Cu apele întoarse spre ale noastre mări
Și noi zidim de veacuri neterminate scări,
Să coborâm corăbii cerești pe apa noastră.

Deasupra noastră, Doamne, sunt ochii Tăi, albaștrii;
În ei se oglindește pământul uneori
Și totul e albastru: și mări, și ochi, și flori
Și păsări legendare pierzându-se prin aștri.

Deasupra noastră, Doamne, albastră e tăcerea
Din care-anunți în lume și moartea și-nvierea.