Trec printre aparențe
deghizate în copaci de toamnă.
Gândurile cad moale și rotund
pe golul sufletului.
Uneori plec departe
și atunci mi se face
un dor cumplit de mine...
Privesc la trupul încovoiat al liliacului
și îmi amintesc clar cum arătau
brațele mele colorate în bronz și violaceu.
Când umbli desculț,
cerul prinde curaj și coboară puțin,
dar numai puțin,
atâta doar cât să-ți cuprindă
umerii cu prietenie.