azi un copil a murit în câmpul de maci și nu era nimeni acolo
doar niște câini lingeau câteva oase îmi amușinau spaima infiltrată în piele
sub aversele care spălau corpul vânăt
macii se amestecau printre buruieni acopereau violența

am închis ochii

în momentul când mama închidea pleoapele copilului și îl ștergea de pământ
fără niciun sunet
iar în mintea mea se derulau mișcările tot mai rapid
un carusel în care mă pierdeam numărând în sens invers zilele

viața ei se scurgea în groapă

viața mea se înfășura în jurul ei ca o viță tot mai verde mai puternică
aveam senzația că prin inimă îmi trece trăznetul și nu îmi păsa
mâinile amorțeau trăgând fără epuizare de inima pământului

atunci mi-ai scris

grindina s-a oprit pentru câteva minute am avut iluzia unei alte lumi
coborau prin mine copii frumoși eram tunelul lor de fericire
am împachetat câteva semințe de mac le-am strivit
le-am amestecat în sângele copilului mort le-am dat câinilor să adoarmă
brațele mele au strâns corpul inert al mamei

ți-am dat un semn între două averse

macii loviți de piatră se deschideau se amestecau în noroi
deveneau pielea vie a pământului
și eu călcam peste ei tălpile mele atingeau somnul câinilor visul în care
copiii își desprindeau mâinile atingeau lumina dincolo de tunel
nu mai era nimic nu mai erau nici măcar sunetele

am intrat în oraș aerul se rarefia