Îți scriu pentru a nu știu câta oară,
Cu sfială,indescifrabil ,
Pe piatra rece din cimitir…
Îți scriu și mă doare fiecare cuvânt
Ca și când natura m-ar înjunghia
Cu fiecare rază ce se strecoară printre florile de liliac.

Îți scriu cu lacrimi și morții toți jelesc cu mine,
Plecarea ta în lumea lor e anitetică.

Te-ai dus și în trecerea ta mi-ai devorat inima ca o stafie…
Nu mai am copilul în amintirea mea,
Întreaga mea trăire suferă de catalepsie și fiecare strigăt
Se exteriorizează mut. Strig cu puterea minții:
-Mă doareeeeeeeeeee!!!

Dar atât…
Tu nu mă auzi, te descompui sub crucea rece printre rădăcinile nucului bătrân.

Și tot ce a rămas din noi,
E un cuvânt absurd - nonveșnicia…