poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-21 | |
Dedicasem aceste versuri celei mai frumoase dintre toate frumusețile ce cuprind în quintesența lor tot ce poate fi mai frumos pe acest Pământ !…, cu speranta ca le va citi macar o data, astfel ar fi inteles cat de mult as fi venerat-o mai ales ca ea este si ramane mama copiilor mei [],dar totul s-a naruit precum un castel de nisip pe tarmul marii!...
Un câmp de-un alb strălucitor, de flori Neputincioase în timida încercare-a lor, s-ascundă Grena’-ul, unic prin splendoarea lui, de dor Etern și sol al neprețuitei tale, unice comori !… Și nu mi-a fost deloc ușor să mă strecor Printre copaci înalți, semeți, chiar mândri de Coroana lor, dar găunoși, căci prin esența lor Îmbietoare, au încercat, dar nu au reușit să mă doboare ! Fiind trădați chiar de aroma lor amețitoare Cu-acel parfum, mult prea banal, prin care Au încercat ca să-mi omoare instinctul ancestral De căutare, al singurei portițe de scăpare Dintr-al lor mult prea încâlcit, empatic brâu De încleștare; Eșec total! Motivul ? Este ploaia plină De amar, de care ei n-aveau măcar puțin habar Că-n Curcubeul etalat pe Bolta-I plină de Lumină S-a arătat acea culoare minunată, acea onoare A ta, de mult prea pură și cuminte fată !… Nu a mai fost nevoie să implor, de îndurare Nici nu-i vorba, atâta am dorit, să mi se dea-napoi Acele două fragede lăstare-nchise-n nebuloasa lor, mizeră Plină astă dată, de o duhoare mult prea urât mirositoare !… Mai mult le-am smuls și-am presimțit, c-o să le doară, Dar numai până-n clipa-n care, nu cu puțin efort, ai reușit Să mi le prinzi, în brațele-ți de scumpă mamă, de care Eu aproape că uitasem să mai țin seamă !… Îmi merit soarta, și te rog, din inimă, totuși, să ai Un pic de milă, de al meu trup, ce-i mutilat și-un suflet Dărâmat, ce-a rătăcit un timp, mult prea-ndelungat !… Și-n goana mea, din acel iad, perfid, chiar și fetid, Rănit și mult prea chinuit, crispat, livid, am reușit De-această dată să-ți culeg, de ce nu și în disperare Șî-acel Unic Simbol al Purității !…,dintr-acel Câmp, Tot alb, dar plin de crini de astă dată, de fapt neschimbător Stigmat al depravării mult prea-ntinate, cu-n iz, învăluind Acea impuritate, venit de prin pădurea ce-m uitat-o, pentru Totdeauna-n spate !…Și sper din suflet, să mai ai Puțin răgaz, să-ți fac în dar cunună albă, de-astă dată Spălată, pentru totdeauna de acel chinuitor necaz, umbrită Doar, de-a mea umilă, dar mult prea dornică speranță Ca împreună, să pornim din nou, la Drum, spre-o nouă Viață, călăuzită doar de-Aleea mereu Strălucitoare prin Bogăția Razelor – cel mai frumos buchet , creat anume De acea Unică, de-a pururea, Forță Divină!… Iași, 22.05.2005, Iulian Nistor-Vaslui
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate