Privirea ta obosită
unduind peste trupul meu
tomnatic
mă adoarme
lăsând în urmă
cortina uitării
cu ecourile ei.
Simt respirația ta
cu miros de briză
care mă îngenunchiază
în colțul așteptării.
Mă întreb
cine-și mai aduce aminte de zbuciumul meu
cine mă va iubi până la capăt
cine mă va urma până la sfârșit?
Nu
nu-mi răspunde acum,
nu te grăbi.
Lasă până ajungi să simți
contopirea durerii cu mine.
Mă simt eliberată și pură acum
deși pășesc mereu pe același drum
și strig.
Nu ucideți iubirea.
Totul în noi e prea sărac și pustiu.