Te invit
Să ne înecăm
Undeva în mine,
Adică în valsul-haos.
Eu voi fi îmbrăcat într-o cascadă de pași,
Iar tu vei purta o cascadă de cuvinte.
Ne vom roti, cu ochii închiși,
Printre lacrimi-acordeoane,
Care îmi taie aerul-ușă.
Te voi strânge în ale mele țipete-gheare,
Îți voi îmbrățișa umerii cu dinții,
Pînă cînd te vei transforma în ploaie,
Să te beau cu sete sălbatică,
Ce zbiară, disperată, în mine.
Gândul la tine este un răsunet
Sau, poate, o mușcătură de câine,
În zona gâtului,
Astfel că plânsul e doar un cântec.
Te invit undeva, la mine în creier,
Să admirăm tablourile desenate de dor
Cu sânge nomad,
Evadat de la mine din vene,
Ce a fugit în căutarea cerului portocaliu,
Adică a gândului surem:
Acela ca tu să fii pernă.