Pustiit în deșertul speranței,
Aștept soarele să răsară triumfal
Pe cerul colorat și întins.
Herghelii neașteptate de nori,
Năpustesc într-un final.
La un colț de oră,
Apare și soarele beat,
După o noapte petrecută cu luna.

Nimic nu mă mai încântă.
Fug în același cerc vicios
Al existenței nude și frântă.
Vorbe din pământ culeg,
Să cultiv terenul minții;
Să nu mai fie pustiit.

Mă simt lipsit de aer,
ÃŽn mine timpul roade ca o carie;
Trec ceasuri sufocante, insipide.
Aș vrea să scriu, să mă exprim;
Nimic nu se mai leagă-n poezie.
M-a oboist cancerul cuvintelor,
Sunt pierdut, inexistent, stafie.